Violoncelistul Adrian Naidin, la spital după ce a căzut pe geam din cauza mascaților care au descins la el

Violoncelistul Adrian Naidin, la spital după ce a căzut pe geam din cauza mascaților care au descins la el
Publicat: 28/09/2016, 14:55
Printr-un comunicat de presă, Poliția Română confirmă perchezițiile făcute, miercuri dimineață, la un imobil din Capitală unde locuiește violoncelistul Adrian Naidin. Reprezentanții instituției susțin că acțiunea a făcut parte dintr-un total de șapte percheziții organizate într-un dosar de trafic de droguri de mare risc.
„La data de 28 septembrie, au fost efectuate șapte percheziții la persoane bănuite că ar fi dezvoltat culturi indoor de cannabis, într-o locuință din București. În urma percheziților, în locuința principalului suspect, au fost descoperite aproximativ 500 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină și o instalație completă pentru cultură indoor de cannabis”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX de Poliția Română.
Reprezentanții instituției confirmă că, în timpul percheziției la imobilul unde s-au găsit drogurile, o persoană a sărit pe geam.
„Precizăm că, în cadrul acestei operațiuni, o persoană aflată într-o altă cameră, de la etajul 1 al imobilului percheziționat, confom mandatului emis de instanța de judecată, a sărit pe geam. Polițiștii i-au acordat primul ajutor, ulterior transportându-l la o unitate medicală din București „, se mai precizează în comunicat.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că principalul suspect în acest caz este un bărbat care locuiește și el în imobilul unde violoncelistul Adrian Naidin stă fără forme legale.
Violoncelistul Adrian Naidin a scris pe pagina sa de Facebook că miercuri dimineață a fost internat la Spitalul Elias după ce a căzut de la etajul casei în care locuiește, în timpul unei percheziții. Artistul susține că polițiștii ar fi greșit adresa.
„Mă aflu la spital din cauza incompetenței unor polițiști. În această dimineață, o patrulă de intervenție mascată a Poliției a descins la unul dintre vecinii mei. Din păcate, oamenii legii au greșit ușa și au crezut că ușa de acces în apartamentul meu dă către un rai al drogaților, deci au spart-o și au intrat peste mine. Fiind luat din somn și fiind în stare de șoc, crezând că au intrat niște bandiți peste mine, am încercat să scap, dar am căzut pe geam, de la etaj. Am fost transportat la Spitalul Elias de urgență și o echipă ce medici se ocupă în clipa de față de fracturile mele.”, a scris Adrian Naidin pe pagina sa de Facebook.
Artistul își anunță publicul că a fost amânat concertul din data de 10 octombrie.
” Știu că spectacolul din data de 10 este aproape vândut, urma să aflațiu de planuri viitoare, concertele pe care le pregăteam, de CD-urile pe care intenționez că le lansez și multe altele. Am transmis acest mesaj impresarului meu pentru a fi adus la cunoștința dumneavoastră. Nu aș vrea să mă transform într-un caz senzațional. Voi revenio curând cu știri despre starea mea de sănătate”, a mai scris artistul.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×